Analiză Allianz Trade: Industria auto se confruntă cu o schimbare de paradigmă odată cu apariţia şi creşterea vânzărilor de maşini electrice

R.S.
Companii / 11 aprilie

Mihai Chipirliu, CFA, Risk Director

Mihai Chipirliu, CFA, Risk Director

După o redresare puternică înregistrată în 2023, analiştii prognozează o scădere a numărului de înmatriculări auto la 1.9% ca urmare a diminuării cheltuielilor de consum - în special în China şi Europa - şi a unei creşteri economice globale sub nivelul aşteptărilor. Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o redresare semnificativă anul trecut, pe măsură ce întreruperile lanţului de aprovizionare cauzate de criza Covid s-au atenuat, iar cererea stagnată a fost deblocată. În plus, avansul economic, a determinat o creştere a vânzărilor pentru vehiculele electrice. Astfel, numărul total de înmatriculări auto la nivel mondial a crescut cu +11,3%, ajungând la aproape 88 de milioane, sub nivelul de dinaintea pandemiei. Cele mai mari trei pieţe auto - China, SUA şi Europa - au înregistrat creşteri cu +11,9%, +12,5% şi, respectiv, +17,2% în 2023, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, tensiunile geopolitice ar putea, de asemenea, să afecteze cererea globală prin aplicarea unor tarife mai ridicate. Cu toate acestea, vehiculele electrice rămân într-o poziţie relativ avantajoasă, în ciuda efectelor adverse majore. Conform previziunilor Allianz Trade, vânzările de autoturisme electrice noi vor depăşi 18 milioane (+32,8% an/an) în 2024, Europa ocupând primul loc (+41,2%). În ceea ce priveşte producţia, se anticipează o scădere a marjelor brute şi a profitului la 18,7% (-28pps). Astfel, anul acesta, producătorii de automobile îşi vor diversifica investiţiile şi vor rămâne agili în faţa schimbărilor. Industria este pregătită să asiste la o creştere a colaborării intraregionale între producătorii de automobile şi părţile interesate din întregul lanţ de aprovizionare pentru a obţine un avantaj în această reorganizare.

Industria auto globală traversează o perioadă de schimbări de paradigmă de la apariţia vehiculelor cu motoare cu ardere internă (ICEs). Pentru a atinge obiectivele ambiţioase legate de climă şi pentru a obţine neutralitatea carbonului, guvernele din întreaga lume promovează activ energia verde în detrimentul combustibililor fosili. Astfel, industria va juca un rol central în această tranziţie, şi va depinde de creşterea numărului de maşini electrice. În acest context, atributul definitoriu al unei maşini începe să se schimbe treptat de la capacitatea motorului - un domeniu în care producătorii auto europeni, americani, japonezi şi sud-coreeni au excelat în era ICE - la capacităţile bateriei şi software-ului. La nivel regional, schimbarea a început deja, iar China rămâne un factor perturbator, care provoacă liderii auto tradiţionali, prin investiţiile realizate de peste un deceniu în capacităţile software. De asemenea, China redefineşte peisajul auto global cu dezvoltarea rapidă a vehiculelor electrice şi cu dominanţa asupra întregului lanţ de aprovizionare, se arată în comunicat.

În contextul tensiunilor geopolitice crescute şi, preocupate de dependenţa de componentele chinezeşti şi de impactul asupra industriilor locale, Europa şi SUA au intensificat controalele şi restricţiile comerciale, devenind tot mai precaute în privinţa impactului popularităţii automobilelor electrice chinezeşti. Şase dintre primii 10 producători globali de baterii sunt în China, iar ceilalţi patru sunt, de asemenea, în Asia, reprezentând împreună 92.1% din capacitatea totală de baterii la nivel mondial în 2023. Guvernele au început să impună restricţii şi să supravegheze cu stricteţe importurile auto din China. SUA oferă stimulente de până la 7,500 USD în credite fiscale pentru achiziţionarea de vehicule electrice noi fără componente chinezeşti. Deoarece companiile din China pot produce maşini electrice sub preţul altor pieţe, datorită lanţului de aprovizionare local, a costurilor mai mici cu forţa de muncă şi a economiilor de scară, maşinile electrice provenite din China ar putea reduce decalajul în lipsa modelelor de masă de pe piaţa din Vest, accelerând astfel tranziţia la vehicule electrice, se precizează în comunicat.

Producătorii auto europeni pierd teren în faţa Chinei

Industria auto a fost coloana vertebrală a economiei europene, nu doar datorită stimulilor privind inovaţia industrială şi progresele tehnologice, ci datorită oportunităţilor semnificative de angajare create. Sectorul auto din Europa reprezintă aproximativ 6% din producţia regională şi cuprinde 95.000 de companii şi peste 6.5 milioane de persoane angajate. Sectorul serveşte şi ca un centru de inovare, fiind cel mai mare investitor al UE în cercetare şi dezvoltare, contribuind cu 32% la investiţia anuală în R&D a regiunii (aproximativ 73 miliarde EUR în 2022). În plus, joacă şi un rol crucial pe piaţa de export a regiunii, deoarece producătorii auto europeni, în special cei din Germania, sunt renumiţi pentru competenţele lor de inginerie, design şi performanţă, este notat în comunicat

Anul trecut, în România s-a păstrat tendinţa de creştere accelerată a vânzărilor de autoturisme "electrice" (inclusiv cele "full hybrid"). Astfel, cota de piaţă a ajuns la aproximativ 24% din total, cu 11% mai mult faţă de cota modelelor diesel. Dacă izolăm analiza doar la autoturismele "full electrice", avansul este moderat, acestea din urmă ajungând la o cotă de piaţă de 10.7% în 2023 faţă de 9.1% în anul anterior, se arată în comunicat.

"Scăderile semnalate în luna martie şi la nivelul primului trimestru din acest an, atât pentru autoturismele electrice cât şi per total, ar putea pune în pericol estimările de creştere a vânzărilor de maşini noi pe tot parcursul acestui an. Astfel, aşteptările iniţiale de creştere, cu peste 20% a numărului de vânzări de maşini "full electrice" s-ar putea confrunta cu o surpriză neplăcută în 2024 dacă ţinem cont de mai mulţi factori. Pe lângă consumul temperat în condiţii de inflaţie şi dobânzi ridicate, intervin şi alţi factori cu impact major precum reducerea subvenţiilor pentru autoturismele electrice şi lipsa infrastructurii de încărcare. Privind în perspectivă, dincolo de volatilitatea la nivel de trimestru sau an, vânzările de maşini electrice şi industria auto locală în general ar putea avansa într-un ritm lent în următorii ani în lipsa unei strategii de dezvoltare pentru acest domeniu. Producţia de maşini electrice depinde de disponibilitatea bateriilor, a software-ului şi a electronicii aferente - elemente definitorii în costul producţiei. În plus, atragerea investiţiilor în construirea fabricilor de baterii este departe de a se fi încheiat şi nu trebuie legată doar de disponibilitatea redusă a resursei de litiu, în condiţiile apariţiei unor noi tehnologii. Un efort susţinut din partea Statului, de captare a interesului potenţialilor investitori pentru dezvoltarea unor astfel de tehnologii, ar asigura sustenabilitatea industriei locale pentru următorii ani.", declară Mihai Chipirliu, CFA - Risk Director, Allianz Trade, potrivit sursei citate.

Germania domină sectorul auto pe piaţa din Europa. Cu toate acestea, concentrându-se mult timp pe punctele forte, liderii auto europeni au accesat mult mai târziu piaţa vehiculelor electrice, iar acum se luptă să producă modele accesibile şi profitabile care să concureze cu cele dezvoltate de producătorii din Asia. Deşi au luat în calcul reducerea preţului pentru maşinile electrice, costurile ridicate cu energia şi forţa de muncă au făcut dificilă menţinerea rentabilităţii. Prin urmare, producătorii auto europeni s-au concentrat pe segmentul premium, ceea ce a dus la lipsa de modele accesibile pe piaţă. Preţul mediu al vehiculelor electrice în Europa a fost de 55,821 EUR în 2022 - cu 27% mai mare decât cel al maşinilor cu benzină - şi aproape toate ofertele de vehicule electrice au fost plasate la preţuri mai mari de 20,000 EUR. În comparaţie, vehiculele electrice au costat în medie 31,829 EUR în China, cu o treime mai puţin decât preţul maşinilor cu benzină în 2022, conform sursei citate.

În plus, Europa, în special Germania, se confruntă cu provocări semnificative în ceea ce priveşte menţinerea investiţiilor în regiune. SUA devine astfel o destinaţie de investiţii extrem de atractivă pentru companiile europene, datorită creditelor fiscale federale şi subvenţiilor oferite de stat. Acest impact este deosebit de pronunţat în rândul companiilor din Germania, care au alocat o sumă record de 15,7 miliarde USD pentru realizarea de componente şi maşini în SUA în 2023, o sumă aproape dublă faţă de cea din 2022. Sectorul auto este emblematic pentru această evoluţie, Volkswagen, Mercedes-Benz şi ZF Friedrichshafen fiind vârful de lance al celor mai mari trei proiecte realizate în SUA de companiile germane în 2023, investiţia totală fiind de 4,4 miliarde USD. Este de aşteptat ca această tendinţă să se menţină, având în vedere costurile ridicate de producţie, lipsa forţei de muncă calificate şi a unor stimulente comparabile în Uniunea Europeană. Potrivit unui sondaj realizat de camerele de comerţ germano-americane, 96% dintre companiile germane din SUA intenţionează să îşi extindă investiţiile până în 2026, se relatează în comunicat.

Ca urmare, producătorii auto europeni se confruntă cu o scădere semnificativă a cotei de piaţă pe piaţa locală, o tendinţă atribuită în mare măsură rolului evolutiv al Chinei, de la un importator major la un competitor remarcabil. Această schimbare a impactat unele dintre cele mai renumite companii auto din Europa, care au depins tradiţional de piaţa chineză pentru o parte semnificativă din vânzările şi profiturile lor. Ca rezultat, mărcile europene pierd teren atât în Europa, cât şi în China, cu o scădere a cotei de piaţă de 3.6 puncte procentuale şi, respectiv, 4.5 puncte procentuale, între 2019 şi 2022. Aceste scăderi corespund cu ascensiunea producătorilor auto chinezi, care nu numai că şi-au consolidat poziţia pe piaţa internă - unde există o preferinţă tot mai mare pentru mărcile locale - dar au făcut şi progrese semnificative în Europa, datorită ofertelor competitive pentru maşinile electrice.

Pentru a stimula cererea pe piaţă, Europa trebuie să ofere mai multe stimulente decât sancţiuni. Astfel, UE a stabilit cel mai ambiţios obiectiv de reducere a emisiilor de CO2 prin interzicerea vânzării de vehicule noi cu combustibili fosili până în 2035. Până la jumătatea anului 2023, 20 de ţări din UE nu au oferit niciun fel de stimulent pentru infrastructură, iar şapte nu au oferit subvenţii pentru achiziţionarea de vehicule electrice. Disponibilitatea staţiilor de încărcare, crucială pentru a aborda anxietatea privind autonomia vehiculelor electrice, este inegală în cadrul regiunii, 60% din staţiile de încărcare fiind concentrate în Olanda (149,025), Germania (125,997) şi Franţa (124,526). Factorii de decizie politică ar trebui să intensifice sprijinul pentru extinderea reţelelor de încărcare şi să ofere mai multe stimulente pentru a încuraja trecerea la maşini electrice, se menţionează în comunicat.

Bătălia preţurilor din piaţa automobilelor electrice începută în 2023 este de aşteptat să continue şi în 2024, Asia fiind regiunea geografică cu cel mai mare grad de competitivitate.

Companiile care pot reduce costurile cât mai mult posibil, în timp ce menţin profitul, vor câştiga cea mai mare cotă de piaţă prin scăderea preţurilor. În acest sens, producătorii auto asiatici sunt strategic poziţionaţi, având o marjă de profit net de 7.0% (faţă de 6.2% pentru jucătorii din SUA şi 4.7% pentru Europa de Vest). În timp ce tarifele de transport pentru navele de tip bulk şi navele de tip container au scăzut semnificativ faţă de costul din 2021-2022, tarifele pentru navele roll-on roll-off (RoRo) au continuat să crească, atingând un nivel fără precedent de aproximativ 115,000 USD pe zi. La ora actuală, 57% din capacitatea globală de transport maritim RoRo aparţine companiilor asiatice, în special celor din Japonia (41%) şi Coreea de Sud (14%), şi 2% pentru China. Din fericire China domină construcţia navală globală, fiind responsabilă pentru fabricarea a 45% din toate vasele care navighează în prezent pe oceane. În acest context, regiunile mai puţin dependente de vehiculele importate sunt susceptibile să fie martore ale unui război al preţurilor mai acerb, dat fiind că producătorii auto nu trebuie să transmită sau să absoarbă costuri de transport mai mari. Diminuarea costurilor pentru maşinile din China ar putea fi intensificate, având în vedere că aproximativ 95% dintre vehiculele vândute sunt fabricate local. În Europa doar 75% dintre vehiculele vândute anul trecut au fost fabricate local şi 25% au fost importate, dintre care 48% provin din Asia de Est (China, Coreea de Sud şi Japonia), 15% din Turcia, 11% din Maroc şi 27% din restul lumii, se notează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb